Bunissima

Marocul poate fi o tara destul de interesanta. Daca alegi sa te duci intr-un orasel mai retras, cum ar fi Oualidia, aflat in partea de nord-est a Marocului, poti avea parte de cateva lucruri placute fara prea mari batai de cap. Poti sa te bucuri de o portie de stridii dintre cele mai bune din lume, si vestite pe deasupra, insa daca nu esti pasionat de fructele de mare, parerea mea este ca ar trebui sa stai deoparte.

Nu de alta, dar dupa primele trei care mi s-au parut ca semanau cu melci negatiti cu mult mucus pe ei, am aflat, spre rusinea mea, ca intr-adevar nu erau gatite. Atunci o mie de ganduri negre mi-au trecut prin cap, referitoare la tot felul de boli pentru ca o multime de microbi marini necunoscuti ar fi putut sa ma atace.

Trecand cu bine de acest episod cvasi-debordant, a doua zi am facut o plimbare pe malul Atlanticului. Chiar si intr-o zi de iarna te poti bucura de cate ceva interesant de vazut.
Desi e o tara islamica, in care religia interzice bautura si tigarile, poti sa gasesti intotdeuna un vin bun la restaurante si la hoteluri. Vinul marocan nu e nici pe departe comparabil cu vinul romanesc. Cel mai sec vin romanesc pe care l-am baut eu era dulce. Insa cele marocane sunt intr-adevar seci, de-ti lasa gura punga, fapt care insa nu te descurajeaza, din contra, parca te purifica atat de profund, incat vrei sa bei mai abitir.

Sarind peste alte seri petrecute la lumina lampii filtrata prin sticla de vin, ajungem in Marrakech, unde lucrurile iau o intorsatura incredibila, unde intensitatea trairilor e in ton cu intensitatea infometata a privirilor care te fixeaza. Primul lucru care te frapeaza in Marrakech e faptul ca esti primul turist care a calcat vreodata pamantul lor islamic. Adica, asa, la modul figurat vorbind. Ceea ce se intampla in realitate e ca aproape toata lumea se holbeaza la tine si incearca sa te acroseze pe strada. Daca ai norocul sa te cazezi chiar intr-o zona centrala, in vechea medina, o sa ajungi sa vrei sa te dai cu capul de pereti. Putintica rabdare, stimabililor, si o sa va spun si de ce.

Exista la ei niste souk-uri centrale, care sunt piete la noi, cam cum erau alea din Europa, da’ Europa aia din Bucuresti, nu din afara. Exista piete separate pentru ce vrei si ce nu vrei. Covoare, jillab-uri (hainele lor traditionale sau religioase), bijuterii, piele, obiecte decorative, ustensile de gatit, si multe altele. Aici toti oamenii sunt foarte politicosi. Iti dau toti buna ziua, intai in franceza, apoi in engleza si daca nici atunci nu le raspunzi, in spaniola. Unii mai stiu si alte limbi si le incearca si pe acelea. Daca ai fost indeajuns de dragut, in naivitatea ta de turist cu bani, sa le raspunzi, al lor esti. Te intreaba ce vrei, apoi te intreaba de unde esti, si apoi diverse lucruri ca sa iti dea impresia ca sunt interesati de persoana ta deosebita. Se ajunge la negociere, care este o adevarata arta. Asta daca o stapanesti. Daca nu mai vrei sa negociezi, unii te iau foarte gentil de maneca, cu o politete desavarsita pentru a te obliga subliminal sa nu pleci. Ei bine, eu m-am smucit si am plecat, nu ma las eu invinsa de asemenea metode psihologice.

Daca vrei neaparat sa iti cumperi un costum traditional, un covor de 500 de kilograme, un vas traditional numit tagine, fie si o bratara, trebuie sa negociezi. Pe bune. Preturile lor nu sunt afisate ca la noi, ca la noi daca vin cei de la PC, adica protectia consumatorului, si ne vad fara preturi in magazine ne dau amenzi. La ei probabil ca le da garda imperiala amenda pentru ca nu i-au pacalit pe ametitii de turisti. Spuneam mai devreme ca este o arta negocierea din urmatoarele motive: 1. primul lor pret este de cel putin trei ori mai mare, intotdeuna; 2. porneste de la un pret mai mic decat cel pe care esti dispus sa il platesti; 3. fii pregatit ca atunci cand spui un pret prea mic sa fii scos frumusel din magazin- unii dintre ei sunt profund ofensati si nu negociaza ci te iau de maneca sa te dea afara, fenomen pe care nu am reusit sa il inteleg. Cred ca acestia sunt cu adevaret cei onesti. Am intalnit numai doi. Daca vrei sa scapi de orice stres vorbeste in romaneste. Nu o sa se tina prea mult dupa tine.

Daca ai esuat la punctul 2 si ai spus pretul direct, tine-o una si buna sau mai ridica pretul cu vreo 10 Dirhams( 1 euro). Mie mi-a ajuns sa negociez de trei ori. Am obosit psihic pur si simplu. Voiam decat sa merg si sa ma intind, sa ma relaxez si sa imi incerc noul meu costum pentru care aveam mandra satisfactie de a-l fi negociat la sange. Dar ziua nu se terminase, si pentru ca in ziua aceea nu ne rataciseram inca, pentru a urma obiceiul deja format din zilele anterioare, a trebuit sa incercam din nou. Nu ne-am ratacit prea tare dar am dat de una si mai boacana. Niste copii musulmani catarati pe zidul exterior al medinei aruncau cu pietre in trecatori. Nu oricare trecatori, mi-a soptit paranoia mea, ci doar cei ce pareau mai occidentali. Printre care ne numaram si noi. In religia lor e pacat ca un infidel sa arunce cu pietre in ei, dar ei cica au dreptul sa arunce cu pietre in “infidei”. In fine, copii sunt copii, si nu stiu ce fac.

Ar mai fi de mentionat ca… da, sunt si lucruri frumoase de vazut. Daca reusesti sa ajungi undeva, that is. In primul rand taximetristi sunt niste scamatori de prima mana. In Casablanca sunt cinstiti si nu incearca sa te insele. In Marrakech, fie preturile sunt duble, asta daca, bineinteles, negociezi, fie… nu ai negociat indeajuns. Orice ar fi, nu trebuie sa te urci in masina pana nu ai negociat pretul. Si oricum vei plati mai mult decat ar trebui.

In ceea ce priveste femeile occidentale, ele au un statut aparte. Toti barbatii musulmani le “admira”. Privirea lor spune doua lucruri si nici unui incepator intr-ale citirii in ochi nu i-ar fi greu sa isi dea seama. Acestea sunt ura si dorinta, uneori de o intensitate agresiva. Asta din cauza ca femeile lor sunt mereu acoperite si nu lasa sa se vada nimic. Sunt si femei musulmane care se imbraca occidental, insa problema barbatilor lor e mai veche de vreo 14 secole si se cheama frustrare.

Inca un lucru memorabil sunt ghizii orasului. Aceia care se autoproclameaza cu de la sine putere, cand tu mergand pe strada linistit, ca omul, ei incep sa iti spuna unde este cutare loc si daca le-ai zis un cuvintel-doua, in semn de multumire si de infaptuire a comunicarii, iti cer bani. Pentru ca ti-au spus unde este cutare piata. Hai serios.

Si sa nu uit. Este un termen anume pentru Marrakech, numit “the city rage.” Atunci vrei sa te dai cu capul de pereti sau eventual de al unui avion in timp ce te duuuce…

Rewind. In urma cu aproape doi ani am auzit o poveste. Era despre o familie de tigani care, plecati in Germania, se duceau la magazine, cumparau ce expira foarte curand si apoi se duceau dandu-se bolnavi, sa ceara in gura mare despagubiri managerilor. La o discutie deschisa, unul marturiseste: “Stii, noi profitam de bunul simt al omului.”

Fast forward. Cam asa si cu Marakesii nostri. Daca esti baiat cu obraz subtire, ta manaca si oile lor pe care urmeaza sa le sacrifice de E’id.